Falimentul City Insurance. Zeci de mii de persoane au cerut despăgubiri estimate la peste 100 milioane de euro. ASF precizează când încep plățile

Falimentul City Insurance. Zeci de mii de persoane au cerut despăgubiri estimate la peste 100 milioane de euro. ASF precizează când încep plățile
Sursa foto: ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO
Publicat: 16/11/2021, 18:36

Persoanele păgubite și clienții City Insurance, fostul lider pe piața RCA intrat în procedura de faliment, au trimis până acum aproximativ 56.900 de cereri de plată de despăgubiri și restituiri de prime către Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA). Valoarea despăgubirilor solicitate de către se ridică la aproximativ 530 milioane de lei, a precizat marți  Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Suma este aproape de totalul resurselor FGA, dar Fondul poate să-și majoreze disponibilitățile.

„FGA a primit până la această dată un număr de cca. 56.900 cereri de plată (despăgubire și restituire), fiind în acest moment în proces de înregistrare a acestora. Valoarea despăgubirilor solicitate de către creditorii de asigurare ai societății City Insurance SA aferente cererilor de plată depuse până la această dată este estimată la aproximativ 530 milioane lei.”, au precizat marți pentru HotNews.ro oficialii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

Anterior, Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a comunicat către HotNews.ro că termenul calculat pentru începerea plăților este 29 noiembrie 2021.

Plățile către păgubiții City Insurance încep pe data de 29 noiembrie 2021

Termenul de 29 noiembrie pentru efectuarea primelor plăți către păgubiții City Insurance respectă prevederile legale care dispun că, în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei ASF de retragere a autorizației de funcționare și constatare a existentei indiciilor stării de insolvență a asigurătorului, potrivit ASF.

„Fondul este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispozițiilor legale, după parcurgerea de către creditorul de asigurări a procedurii administrative de plată reglementate de Legea nr. 213/2015. FGA a luat măsurile ce se impuneau și depune toate eforturile astfel încât prevederile legale să fie respectate.”, spune acum ASF.

FGA avea în conturi circa 630 milioane de lei la finele lunii octombrie 2021

Are FGA fonduri suficiente pentru plata despăgubirilor cerute la City, dar si pentru celelalte falimente gestionate (Astra, Carpatica etc) Ce fonduri are FGA mai exact la acest moment?

„Potrivit dispoziilor legale, plățile de despăgubiri către creditorii de asigurare ai City Insurance S.A. se fac cu respectarea plafonului de garantare prevăzut de lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății. În cazul în care disponibilitățile FGA nu sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, creanțele acestora vor fi onorate pe măsura alimentării Fondului cu resursele financiare prevăzute de Legea nr. 213/2015.
În ceea ce privește resursele financiare ale FGA, acestea provin din sursele reglementate de Legea nr. 213/2015. Fondul avea un disponibil în suma de 628,87 milioane de lei la 31.10.2021.”, a precizat pentru HotNews.ro Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Autoritatea subliniază însă că potrivit articolului 5 din Legea 213/2015, cu modificările și completările ulterioare, Fondul își poate suplimenta necesarul de lichiditate din următoarele resurse:

a) contribuţii de la asigurători;
b) dobânzi şi penalităţi de întârziere din plata cu întârziere a contribuţiilor de către asigurători;
c) sume din fructificarea disponibilităţilor;
d) sume din recuperarea creanţelor Fondului;
d1) sume provenite din dobânzile legale aferente împrumuturilor acordate Fondului de rezoluţie pentru asigurători, administrat de Fond;
e) sume din alte surse, stabilite potrivit legii;
f) împrumuturile de la instituţiile de credit sau împrumuturi obligatare, prin emisiune de titluri de valoare ale Fondului.
g) dobânzi sau taxe în legătură cu orice împrumuturi sau garanţii furnizate asigurătorului supus rezoluţiei, conform prevederilor art. 59 lit. b) din Legea nr. 246/2015.

FGA poate să facă plăți către clienții sau păgubiții RCA ai City Insurance în limita a 500.000 de lei pe fiecare contract de asigurare

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis în data de 5 octombrie ca Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) să devină administrator interimar la City Insurance, mandat pentru care fostul lider RCA la care s-a demarat falimentul va trebui să-i achite FGA un onorariu de 27.000 de euro net, se arată în decizia ASF publicată luna trecută în Monitorul Oficial.

Retragerea autorizației de funcționare a City Insurance, liderul RCA cu 3 milioane de asigurați, a fost publicată luni, 27 septembrie 2021, în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că în 60 de zile de la acest moment Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) poate să facă plăți către clienții sau păgubiții RCA ai acestei companii, în limita a 500.000 de lei pe fiecare contract de asigurare.

FGA a anunțat că începând din 27 septembrie, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului poate formula și adresa o cerere de plată privind acordarea despăgubirilor/ indemnizațiilor sau o cerere restituire de primă, după denunțarea poliței de asigurare la asigurător.

Conform Deciziei Autorității de Supraveghere Financiară(ASF) Fondul de garantare a asiguraților va prelua evidențele complete ale dosarelor de daună, precum și evidențele tehnico-operative și contabile aferente acestora, în termen de 30 de zile. După preluarea acestora, FGA va proceda la publicarea listelor potențialilor creditori de asigurare.

Instrumentarea de către Fond a cererilor de plată se va face după preluarea evidențelor complete ale dosarelor de daună precum și a evidențelor tehnico-operative și contabile.

Conform legislației, FGA poate iniția plata creanțelor de asigurare ale creditorilor de asigurare ai SAR City Insurance SA, într-un termen de 60 de zile, calculat de la data publicării Deciziei ASF referitoare la asigurător, în Monitorul Oficial. Cererile se pot depune cel târziu până la 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
A murit un mare CAMPION mondial al României. Era o legendă în lumea întreagă
Cine s-a răzbunat pe Simona Halep. El este „iubitul” de 57 de ani
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×